Comunicate de presă

Publicare : 25-04-2016
INCIDENT PARC I.O.R. 23.04.2016

Privind evenimentul petrecut în Parcul I.O.R., la data de 23.04.2016, soldat cu decesul unei persoane de sex masculin, pentru o corectă informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:

 

-          în jurul orei 1500, zona debarcader, o patrulă a poliţiei locale, care se afla în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au observat o persoană de sex masculin în timp ce se scălda, fiind la o distanţă de aproximativ 30 m de mal;

-          acesta a fost somat de către poliţiştii locali să revină la mal, întrucât scăldatul în lacurile din parcurile Municipiului Bucureşti este interzis potrivit HCGMB nr. 304/2009, dar mai ales pentru faptul că temperatura apei erau scăzută, existând riscul de hipotermie;

-          după aproximativ 3-4 minute de la somare, persoana respectivă a dispărut sub luciul apei, fără a mai reveni la suprafaţă;

-          cu maximă promptitudine, poliţiştii locali au apelat telefonic serviciul unic de urgenţă 112, anunţând totodată, pe cale ierarhică, evenimentul;

-          conform procedurilor, până la apariţia echipajelor specializate în astfel de intervenţii, poliţiştii locali au luat măsuri de delimitare a zonei, de identificare a martorilor şi îndepărtarea curioşilor din zonă;

-          la sosirea echipajelor de intervenţie IGSU, poliţiştii locali au oferit informaţiile necesare pentru localizarea şi recuperarea persoanei în cauză.

 

 

Cu privire la informaţiile apărute în mass-media, cum că poliţiştii locali nu s-ar fi implicat în salvarea victimei şi nu ar fi luat măsurile necesare prevenirii unui astfel de eveniment, acestea nu sunt fundamentate şi aduc un prejudiciu grav de imagine instituţiei noastre şi poliţiştilor locali.

Excludem afirmaţii de genul „nu ştiu să înnot”, „suntem în uniformă, nu ne putem dezbrăca şi sări” ca fiind făcute de poliţiştii locali aflaţi la faţa locului, şi apreciem că unele informaţii legate de acest eveniment au fost difuzate eronat şi fără solicitarea, în prealabil, a unui punct de vedere din partea instituţiei noastre.

 

Recunoaştem şi respectăm dreptul jurnaliştilor de a informa opinia publică în legătură cu subiecte de interes public pentru cetăţeni. În acelaşi timp însă, considerăm că atenta şi corecta informare, înainte de difuzarea unui subiect este principala atribuţiei a unui jurnalist.

 

Faţă de modul de desfăşurare a evenimentului, subliniem faptul că poliţiştii locali au acţionat în mod corect, respectând legislaţia specifcă funcţie publice pe care o deţin, aceştia neavând atribuţii şi pergătire necesare intervenţiei în astfel de situaţii.

 

Astfel, conform Legii nr. 155/2010, poliţia locală se înfiinţează în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele domenii:   

a) ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor; 

            b) circulaţia pe drumurile publice; 

            c) disciplina în construcţii şi afişajul stradal; 

            d) protecţia mediului; 

             e) activitatea comercială; 

             f) evidenţa persoanelor; 

             g) alte domenii stabilite prin lege. 

Poliţia locală îşi desfăşoară activitatea în interesul comunităţii locale, exclusiv pe baza şi în executarea legii, precum şi a actelor autorităţii deliberative şi ale celei executive ale administraţiei publice locale şi în conformitate cu reglementările specifice fiecărui domeniu de activitate, stabilite prin acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale

Poliţia locală comunică, de îndată, organelor abilitate datele cu privire la alte aspecte decât cele stabilite în competenţa sa, de care a luat cunoştinţă cu ocazia îndeplinirii misiunilor şi activităţilor specifice

 

În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, poliţia locală cooperează cu unităţile, respectiv cu structurile teritoriale ale Poliţiei Române, ale Jandarmeriei Române, ale Poliţiei de Frontieră Române şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, în condiţiile legii. 

 

DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE LOCALĂ SECTOR 3