Apariții presă

Publicare : 11-03-2013
Poliţiştii din sectorul 3 curăţă în zona târgului Vitan

Reprezentanţii Poliţiei Locale Sector 3, împreună cu cei ai Poliţiei Naţionale au demarat un plan de acţiune în scopul combaterii actelor de natură antisocială care se comit în zona Târgului Auto Vitan.

Acţiunea Poliţiei Locale din sectorul 3, prin care se doreşte „curăţarea” zonei din jurul târgului de maşini din Vitan, a fost demarată în urma sesizărilor primite de la cetăţeni, dar şi de la reprezentanţii conducerii târgului auto. „Acţiunea a început din weekendul trecut – 8-9 martie – şi va dura până pe 31 martie. Scopul nostru şi al colegilor de la Poliţia Naţională este acela de a combate comerţul stradal ilegal, cerşetoria şi furtul din buzunare, dar şi acela de a curăţa carosabilul, trotuarele şi spaţiile verzi de maşinile parcate ilegal”, a declarat şeful Serviciului de Sesizări şi Intervenţii din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Locale Sector 3, Marius Soare.

Peste 50 de sancţiuni, în primul weekend

Acţiunea a vizat şi aplicarea unei hotărâri a Consiliului General privind normele de salubrizare. „Pentru a descuraja toate aceste acte, în cadrul acţiunii iniţiate de noi, participă agenţi din cadrul secţiilor de poliţie 10, 11, 12 şi 13, dar şi de la Poliţia Locală Sector 3 – Sesizări şi Intervenţii, Ordine Publică şi Comercial”, a explicat Soare. În urma acţiunilor din weekend, oamenii legii au dat 30 de sancţiuni contravenţionale pietonilor care au traversat ilegal, 16 celor care au fost surprinşi cerşind în zona târgului auto şi şapte sancţiuni s-au aplicat celor care se ocupau de comercializarea ilegală.

„Acţiunea a început din weekendul trecut – 8-9 martie – şi va dura până pe 31 martie. Scopul este acela de a combate comerţul stradal ilegal, cerşetoria şi furtul din buzunare, dar şi acela de a curăţa carosabilul, trotuarele şi spaţiile verzi de maşinile parcate ilegal.”, Marius Soare, Poliţia Locală Sector 3

16 sancţiuni contravenţionale au fost date celor care au fost surprinşi cerşind în zona târgului auto.

Sursa:http://www.ziarulring.ro/stiri/bucuresti/207846/Politistii-din-sectorul-3-curata-in-zona-targului-Vitan-